Atac masiv în regiunea Rostov: incendiu la o rafinărie de petrol și o persoană rănită
În noaptea de joi, 19 decembrie, regiunea Rostov a fost ținta unui atac aerian de amploare, în care peste 30 de drone și 3 rachete au vizat mai multe orașe. Potrivit guvernatorului interimar al regiunii Yuri Sliusari, forțele de apărare antiaeriană au fost mobilizate pentru protejarea localităților Taganrog, Bataisk, Rostov, Șahti, Kamensk, Millerovo și Novoșahtinsk. Cu toate acestea, un incendiu a izbucnit la rafinăria de produse petroliere din Novoșahtinsk. O instalație de distilare a petrolului a fost afectată, iar fragmentele unei drone căzute au rănit o persoană într-o localitate din apropiere, transmite DW.